Castelul

Castelul din Macea a fost construit de familia nobiliară Csernovics, care a primit domeniul în 1724 de la Imperiul Austro-Ungar.

Mihai Csernovics a început construcția, finalizată în jurul anului 1745, la care inițial exista doar aripa de est. După el, soția sa, Ana, a extins domeniul, iar nepotul Lazar a obținut titlul de conte în 1793.
 
În 1845, Petru Csernovics, după o călătorie în Orient, a adus în grădină specii exotice precum Ginkgo Biloba. Tot el, conform legendei, a pierdut castelul la un joc de cărți, încheind astfel legătura familiei cu Macea.

Castelul Csernovics din Macea

Un reper istoric și arhitectural

Prezintă o fuziune între stilul baroc târziu și elemente gotice și bizantine, o combinație unică în arhitectura nobilă a regiunii. Construcția sa a avut loc în etape, fiind extinsă și modificată de-a lungul generațiilor de către familia Csernovics. Intrarea principală impresionează prin blazonul familiei Karolyi, flancat de două statui de lei, detalii care dau eleganță construcției.
 
Domeniul castelului se remarcă și prin grădina botanică vastă, de aproape 22 de hectare, care include specii rare de plante, printre care un exemplar venerabil de Ginkgo Biloba, plantat acum mai bine de 170 de ani. De asemenea, grădina adăpostește busturi de personalități, o colecție de arbori și arbuști din întreaga lume și chiar o mini-grădină zoologică. Castelul este astăzi un centru cultural activ, găzduind evenimente, expoziții de artă și simpozioane dedicate istoriei, care contribuie la moștenirea culturală a zonei și atrag un număr semnificativ de vizitatori.

Arhitectură

Castelul Cernovici prezintă o îmbinare de stiluri arhitecturale. Sunt prezente elemente ale barocului târziu ce datează din vremea în care castelul a aparținut familiei Csernovics. Tot în partea iniţială a clădirii sunt prezente şi elemente de inspirație bizantină (turnulețele). Partea nouă, ridicată de familia Karolyi este mult mai simplă, mai modernă.
Acoperișul este construit din grinzi groase, dreptunghiulare și este acoperit cu ardezie, așezată sub forma de solz de pește. Deasupra intrării principale în castel, pe terasă, există şi astăzi blazonul familiei Karolyi. Este realizat din ceramică arsă, aplicată pe zid. Iniţial s-a crezut că era blazonul familiei Cernovici, dar după descoperirea blazonului lor, specialiștii în heraldică îl atribuie familiei Karolyi.
Balustrada are suporturi pentru vaze cu flori. Pereții exteriori dinspre curtea palatului au fost îmbracați cu iederă, fiecare latură având o altă specie. Însă, odată cu venirea comuniștilor la putere, a fost smulsă cu ajutorul unui tractor.

Curiozităţi

• Există o legendă locală care face referire la a o suta cameră a castelului, nedescoperită până în ziua de astăzi. Conform unor localnici care s-au aflat în parc după miezul noptii, ei au auzit sunetul unui pian la care se presupune că ar cânta însuși groful Karolyi.
• Legenda spune că la Macea castelul a făcut parte din anul 1715, din proprietăţile familiei Edelspacher, care l-a înstrăinat nobilului sârb Pavel Cernovici, nepotul mitropolitului Arsenie Ciarnoievici. Acesta locuia atât la Arad, cât şi la Pesta.
• După primul Marele Război (1914-1919) atât parcul dendrologic, cât şi castelul nobiliar au traversat o perioadă de regres. Prima reparaţie integral a palatului a avut loc abia în anul 1956, după care a ajuns sediu de C.A.P. şi şcoală pentru copiii cu deficienţe.

Magnoliile

O Explozie de Culoare și Grație

Magnoliile sunt renumite pentru florile lor mari și parfumate, care aduc un strop de primăvară chiar și în cele mai răcoroase zile. La Castelul Macea, aceste plante își etalează frumusețea în fiecare primăvară, cu petale care variază de la alb la roz intens sau purpuriu. Originare din regiunile calde ale Asiei și Americii, magnoliile sunt un simbol al iubirii și al eleganței, iar prezența lor în grădinile castelului adaugă un plus de mister și rafinament. Aceste flori delicate au o semnificație aparte și sunt adesea asociate cu noblețea și frumusețea pură.

Fotografia este din jurul anilor ’80

Contact

Adresă:

Grădina Botanică Universitară “Pavel Covaci” din Macea, com. MACEA, judeţul Arad, România

Telefon :

0771 179 772

Orar:

Luni-vineri: 08:00-16:00, Sâmbătă-duminică: 9-19 (Martie-Noiembrie), închis (Decembrie-Februarie)

E-mail:

gradinabotanica@uvvg.ro

Realizat in cadrul proiectului Tur virtual al Gradinii Botanice Universitare „Pavel Covaci” Macea cofinantat de Asociatia pentru cultura, educatie si tineret Vasile Goldis si a
Centrului Cultural Judetean Arad